This is why I don’t post on my blog anymore…

For the last couple of posts I was trying to explain why I didn’t post anymore, and trying to get new subjects into this…but now I got the best explanation ever…

I’ll be back with a post as soon as I’ll be looking for a girl friend. That will be….never, I hope…wish me luck!

Filme

Un post despre filme…
De mult ma gandesc sa imi notez undeva filmele bune pe care le vad…in ideea ca poate o sa vreau sa le mai revad vreodata si pana atunci uit cum se numesc. Asa ca, o sa incep chiar acum, cu filmul vazut in seara asta: Siam Sunset.

O sa fac cateva categorii, iar cel de seara asta se incadreaza la categoria “film de Duminica / Sprit subtire de vara”.
Daca e de Duminica, de ce m-am uitat vineri seara? Pentru ca in mintea mea, ma simt ca si cum ar fi Duminica seara…asta de cateva zile incoace.

Cei ce vor o recomandare de un film bun…nu stiu de ce dar “44 inch chest” e primul care imi vine acum in minte. Productie UK, ceea ce mie unul imi place. In plus, are un ceva care mie mi-a placut mult…nustiu exact ce, poate sunt doar eu? astept comentarii si opinii.

Praga?

Ma batea un gand sa mai vad o data Praga…poate candva in concediul asta. Mi-am amintit ca am in jurnalul de pe WordPress cateva notite, despre unde am fost cazat atunci si unde am mancat Adam’s Ribs…mmm…Asa ca, dupa mult timp am reaccesat blog-ul.
Mi-am dat seama cat de interesant e sa recitesti post-uri de acum vreo 2 ani, si sa vezi la ce te mai ducea capul atunci. Asa ca am hotarat sa mai scriu.

Nu sunt singurul care vrea in Praga anul asta…pare ca e o moda de vreo cativa ani incoace..are si de ce, e un oras superb din multe puncte de vedere.

Si daca tot am inceput sa scriu…poate o sa va zic pe scurt si ce mai fac, cum o mai duc…si poate cateva cuvinte despre experiente din tari indepartate pe unde am mai umblat…mai de voie – de nevoie

Pace si sanatate!

Hey! Hey Jude!

Majoritatea stiti deja despre ce e vorba, probabil v-am povestit. Desi m-a impresionat prima data acest clip acum mult timp (prin iarna cred) abea acum mi-am dat seama ca inca nu l-am postat pe blog, desi am mai avut cateva tentative.
Un clip care nu are nevoie de comentarii… 8-> (of, nu recunoaste worpress fata visatoare, dar stiti voi despre ce e vorba).

Clip vizionat de mine prima data AICI. Multumesc echipei dalinku, pagina pe care ve-ti gasi multe alte chestii interesante .

poveste (1)

In masina sunt 4 oameni. La o rascruce de drumuri, alti 4 oameni stau pe marginea drumului si povestesc, nustiu despre ce. Doi dintre ei au in mana inghetata. Cei 4 oameni din masina fac un mic comentariu la adresa celor 4 de pe marginea drumului si pufnesc in ras.
Pe marginea drumului sunt 4 oameni. La un moment dat trece o masina. In masina alti 4 oameni. Unul dintre cei de pe drum se face ca arunca cu o inghetata pe masina, si face o gluma la adresa celor din masina. Cei 4 pufnesc in ras.
In masina, 4 oameni rad. Pe marginea drumului alti 4 rad si ei. Cum ar fi reactionat daca s-ar fi auzit intre ei? Nu stiu, nici nu vreau sa imi imaginez, deocamdata toata lumea rade si asta e bine si e ceea ce conteaza de fapt, sau nu?

O sa scriu multe povesti de tipul asta de acum ininte, si am decis sa nu ma mai concentrez asupra titlurilor, ci doar sa le numerotez. Poate ca la un moment dat o sa le gasesc si titlul potrivit, vad eu.
Nustiu insa cata lume intelege ceva si ce intelege din povestioarele astea. Stiu insa cel putin un om care imi spunea la un moment dat: “cat ma enervezi! tu si cu povestioarele tale!”, cu siguranta a inteles ceva din ele din moment ce a avut reactia asta.
Pace si sanatate!

PET-uri

Am vazut pe dalinku un articol despre cele mai murdare ape din lume si am aflat despre Pestera Campaneasa, fiind trimis la acest link al ziarului Adevarul unde daca nu aveti chef sa intrati, o sa va citez partea care m-a interesat pe mine:
“Sute de kilograme de PET-uri, aruncate în apele din jur, au ajuns în peştera Câmpeneasa. Anul trecut, ecologiştii şi salvamontiştii au tras un semnal de alarmă cu privire la dezastrul ecologic din peştera Câmpeneasa.”
Mi-a venit o idee. Daca aceasta pestera a reusit sa adune atatea amar de PET-uri, nu s-ar putea realiza niste pesteri antropice care sa adune PET-urile de pe toate raurile si lacurile?
Eu sunt de parere ca orice poate fi reprodus si cred ca ar fi o idee buna. Dar zice in articolul din Adevarul ca nici macar curatarea pesterii respective nu i-a prea interesat pe cei care ar fi trebuit sa se ocupe de asta, daramite sa mai si proiecteze si sa construiasca inca vreo cateva pesteri de tipul asta…
Oricum, eu zic ca ar fi o idee interesanta si ar fi de studiat problema.

fa click pe copacel

Click a tree
M-am inscris si eu, si va recomand si voua…eu unul sunt tare nerabdator sa primesc copacelul, sa-l plantez, sa creasca mare, si peste 20 de ani sa-i arat poze de cand era el puiut. Si bineanteles ca va fi tare jenat cand o sa arat pozele si prietenilor lui, si o sa-l vada cand era el mic si statea dezbracat in gropita ca sa-i fac baie, sau sa-l ud..cum vreti voi sa-i spuneti.
Acum serios vorbind, nu o sa fie ca si un copil, probabil nici nu o sa salveze planeta un copacel, dar…asa ca idee, nu?
Pe langa asta, mai si particip la un concurs, si poate castig o excursie nustiu unde, nu m-am interesat inca.
Daca nu ati dat inca click pe link-ul de mai sus si dupa ce ati citit povestea mea vreti detalii, intrati aici .
Pace si sanatate!

poveste (Imagineaza-ti…)

Nu am mai scris de mult, din acelas motiv…Acum, o poveste:
Stau la masa si astept sa vina chelnerita cu mancarea. La masa de langa mine e un tip pe la vreo 30-35 de ani, slabut cu ochelari…nu prea are importanta cum era el, important e ca pentru moment, pentru cateva secunde, poate zeci de secunde, mi l-am imaginat in uniforma de soldat, cu pamant sub unghii si cu pusca rezemata de coltul mesei. Mi-am imaginat ca suntem in plin razboi, ca asta e unul dintre oraselele cat de cat linistite. Imi las imaginatia sa curga. Ma gandesc la razboaie, oare o sa prind si eu unul? Daca peste 10 ani va incepe al III-lea razboi mondial? Poate o sa mor in prima linie, sau poate o sa fiu pana la urma un bunic care nu o sa se mai sature de povestit nepotilor intaplarile de pe campul de lupta, iar cei mici imi vor sorbi din priviri cuvintele emotionati si incantati de fiecare data, seara, inainte de culcare.
E inevitabil, suntem prea multi deja pentru o planeta asa de mica, ori ne rarim de buna voie, prin razboi, ori va avea grija Mama Natura sa se scape de noi intr-un fel sau altul…metode sunt destule.
Tot vroiam sa scriu un banc interesant, poate nu foarte comic, mai degraba cu o nuanta de tragic, cel putin dupa cum il vad eu:
Pluto trece pe langa Terra si ii spune “Salutare surioara, ce mai faci, nu te-am mai vazut de milioane de ani…”, la care Terra “destul de rau Pluto…am probleme…”, “ce probleme surioara?!”, “pai….stii Pluto, imi e si rusine sa-ti spun… am facut HomoSapiens”, “ah…stai linistita surioara, am avut si eu, dar trece”.
Cam asta mai gandesc in ultima vreme.
Abea astept sa plec acasa, mai am vreo 2 saptamani si jumatate.
Noapte buna!
Imi cer scuze pentru eventualele greseli gramaticale sau ortografice, o sa mai corectez din ele mai incolo poate, acum sunt obosit si fara chef, dar vroiam totusi sa scriu articolul in seara asta.

Glume macabre

Stau azi (2 Aprilie 2009) cu o prietena, o oarecare prietena, la o vorba si un pahar de suc pe holul caminului. Imi spunea ca pleaca acasa si ca Duminica seara se intoarce. Se duce la o inmormantare in weekend. Eu unul sunt mort dupa coliva, desi in general e coliva dupa mort…in fine. Si zice: “iti aduc Duminica seara daca vrei, sigur o sa fie suficienta”. Eu nici nu mai am cuvinte de pofta si de fericire. Nici nu apuc sa zic nimic inainte ca ea sa inceapa sa faca umatoarele calcule mai in gand, mai cu vorba…” Stai sa ma gandesc…da, e bine…ca a murit ieri…1, 2, 3..da…e Sambata inmormantarea, deci face Sambata dimineata coliva, e ok ca o sa fie proaspata Dumininica…”.
Pufnim amandoi in ras si zic eu “ce noroc pe capul nostru…daca murea cu o zi mai devreme sau mai tarziu imi puneam pofta in cui. A murit la fix ce sa mai discutam…”.
“Glume macabre pentru gusturi fine…” spuneau cei de la Parazitii intr-una din melodiile lor.

E Luni seara…nu m-am vazut cu prietena respectiva Duminica, desi eram nerabdator sa gust minunea. Imi zice ca nu a mai ramas coliva si ca nu mi-a adus. “cu urmatoarea ocazie…” zice ea, “cel tarziu la pomana la 6 saptamani”. Astept cu nerabdare!

Inca o zi, inca o poveste

Ghiciti pe cine am vazut din nou? nu stiti? pe…pe….pe Oprescu, primarul Bucurestiului. Acel “Mos Craciun” din Decembrie, era acum pe langa Grozavesti. Fara camere de filmat, fara ziaristi, doar cu o armata de angajati, consilieri si alte functii. La vreo 50 de metri, o mana de tineri voluntari dau din lopata si din matura. Unul din ei le vorbeste celorlalti explicandu-le cat de ecologisti sunt si cum ar putea deveni si mai si. Am zarit vreo 2 oameni de culoare printre ei, pe care nustiu cat ii intereseaza ecologia cat socializarea. Nu acuz si nu judec, observam si relatam doar. Cum se face ca peste tot unde e Oprescu, mai e si cate un grup de oameni harnicuti care tocmai munceau din greu, dupa normele europene bineanteles? (manusi de protectie, maturi si lopeti noi la voluntari, am uitat sa precizez). Daca s-ar putea clona omul asta si sa trimita la plimbare prin Bucuresti vreo 10 clone, intr-un an ar fi Bucurestiul luna.
Imi venea sa ma duc sa-i zic sa incerce putin baile caminului…dar m-am razgandit, ca si cu salutul…nu e vina lui ca nu sunt colace pe wc-uri si ca pute.
Plec de acolo, ma duc in statie la 601. Prin fata mea trece un nene pe bicicleta, purtand in suportul de bidonas o cutie de bere. Am fost uimit cand am vazut ca se potriveste la fix si am trecut suportul de bidonas pe primul loc pe lista cu viitoare achizitii.
Astept autobuzul in statie. Asfaltul uscat si plin de praf. Un caine trece cu incetinitorul strada profitand din plin de culoarea rosie a semaforului la masinile de dincolo de intersectie. In timp ce pasea agale casca sictirit si parca mahmur de aseara, dupa care face un pipi pe roata masinii de vis-a-vis. Daca avea maini sigur s-ar fi scarpinat usor pe pulpa
E sambata dimineata. E soare caldut, aerul racoros, cate un norisor pe ici pe colo, lumea calma, nimeni nu se grabeste, totul se misca parca mai incet si are toata lumea un zambet cald in privri…e sambata dimineata. Martie 2009.